Endometrioza

Endometrioza și infertilitatea

Endometrioza este o afecțiune incomplet cunoscută, dar din ce în ce mai întâlnită la femei tinere.

Ce este endometrul?

Endometrul este mucoasa ce căptușește uterul în interior. Endometrul crește după menstruație, sub influența hormonilor estrogeni, până în perioada ovulației.

După ovulație, se transformă sub influența progesteronului, pentru a favoriza implantarea embrionului.

Dacă implantarea nu se produce, nivelul hormonal scade și se declanșează menstruația, moment în care stratul superior al endometrului se elimină, odată cu sângele menstrual.

Image
Cum funcționează și cum produce efecte și simptome?

Focarele de endometrioză reacționează hormonal, se dezvoltă și apoi sângerează la menstruație, similar endometrului.

Sângerarea focarelor implantate în abdomen (trompe, ovare, intestine, cavitatea abdominală) produce dureri menstruale, precum și formarea unor cheaguri și ulterior aderențe între organele pelvine.

Aceste aderențe modifică anatomia genitală și funcția trompelor uterine și ovarelor, reducând în timp fertilitatea și menținând o stare de inflamație cronică.

Cum se depistează endometrioza?

Foarte frecvent endometrioza se depistează cu ocazia investigațiilor pentru probleme de fertilitate.

Uneori se depistează întâmplător, cu ocazia unei ecografii sau unei intervenții chirurgicale

Dacă există dureri menstruale foarte mari, se suspectează endometrioza și se recomandă o laparoscopie diagnostică (o intervenție chirurgicală care și tratează boala)

Care sunt riscurile operației?

Pentru femeile care își doresc copii, intervenția chirurgicală nu trebuie să aibă ca scop doar ameliorarea durerii, ci și protejarea sau chiar îmbunătățirea fertilității.

În stadii avansate, dacă se încearcă desfacerea tuturor aderențelor sau extirparea chistului ovarian, este posibil ca efectul să fie invers, și operația să reducă șansele de succes ale fertilizării in vitro (FIV), prin afectarea țesutului ovarian sănătos adiacent. Este posibil ca după intervenție, ovarul să nu mai reacționeze la stimularea ovariană.

Alte riscuri: afectarea organelor abdominale – complicații la nivelul intestinului sau tractului urinar

Operația îmbunătățește fertilitatea în stadiile incipiente ale endometriozei.

În stadii avansate, se recomandă direct FIV, fără a fi necesară intervenția chirurgicală în prealabil.

Ce să faci concret dacă ai endometrioză și îți dorești copii?
  • Adresează-te specialistului în infertilitate înainte de a apela la tratamente chirurgicale
  • Evaluează-ți rezerva ovariană din timp – test AMH sau AFC
  • Dacă ai fost diagnosticată cu endometrioză în stadiile I-II, completează cu celelalte teste pentru fertilitate (spermograma, AMH, permeabilitate tubară); dacă nu sunt alte probleme și ai sub 35 de ani, încearcă să rămâi însărcinată natural 6-12 luni apoi apelează la FIV
  • Dacă ai fost diagnosticată cu endometrioză în stadiile III-IV, ia în calcul direct FIV

 

Image
Ce este endometrioza?

Endometrioza este o boală în care, din motive insuficient cunoscute, celule provenite din endometru se implantează și funcționează în afara cavitații uterului, în alte zone decât cele normale. Se presupune că sângele menstrual refluează înspre abdomen, antrenând celule din endometru și că, în plus, există disfuncții imunologice care permit implantarea ectopică.

Localizarea acestor focare este extrem de variată, cel mai frecvent în trompele uterine, ovare, cavitatea abdominală, pe intestine sau vezica urinară.

Care sunt simptomele endometriozei?
  • Durerea menstruală accentuată, deseori trecută cu vederea
  • Infertilitatea, adesea considerată de cauză neidentificată
  • În stadii avansate, poate afecta tubul digestiv sau tractul urinar, cu simptome specifice
Cum se tratează?
  • Medicație pentru tratarea simptomelor (durerilor) – antialgice sau medicație ce blochează ciclul menstrual
  • Intervenția chirurgicală pentru extirparea sau cauterizarea focarelor și desfacerea aderențelor (în scopul ameliorării durerii și creșterii fertilității)
  • Reproducere asistată – Fertilizare in vitro – dacă:
    • Endometrioza este în stadii avansate (afectează ovarele, aderențele sunt extinse)
    • Sarcina nu apare natural sau după 6-12 luni de la tratamentul chirurgical
    • Există și alți factori de reducere a fertilității – vârsta femeii, rezerva ovariană redusă, factori masculini
Se poate face stimulare ovariană pentru FIV fără a opera chistul endometriozic în prealabil?

Da, intervenția pe ovar nu crește șansele de succes FIV, ci poate chiar să le scadă.

Cu toate acestea, dacă dimensiunea chistului este foarte mare, poate fi necesară o intervenție înainte de FIV, dar nu pentru extirparea acestuia, ci numai pentru decompresie (evacuarea lui).

În acest fel, se poate ajuta stimularea ovariană și prelevarea de ovocite, fără a afecta țesutul ovarian sănătos și fără a reduce rezerva ovariană.

Ce efect are sarcina asupra endometriozei?

Sarcina este unul dintre cele mai eficiente tratamente, ajutând la ameliorarea simptomelor și regresarea focarelor de endometrioză. Lipsa ciclului menstrual pentru multe luni este extrem de benefică pentru femeile cu endometrioză.

Sunt riscuri suplimentare în cazul FIV la femeile cu endometrioză?

Endometrioza afectează toate etapele FIV, de la stimularea ovariană și până la implantare; poate determina o rezistență la tratament și necesitatea de a administra doze mai mari de medicație.

De asemenea, există un risc crescut de infecție după puncționarea ovarelor, mai ales dacă se interceptează focare de endometrioză. Se administrează profilactic antibiotice, în acest caz.