Nutriția, prieten și dușman al fertilității

Tot mai multe cercetari sustin importanta nutritiei in mentinerea sanatatii sistemului reproducator, protejarea fertilitatii si  in stimularea acesteia nu doar in cazul femeilor, ci si al barbatilor. Mai mult decat atat,  mentinerea unui regim alimentar echilibrat si hranitor poate influenta sansele  si timpul  necesar unui cuplu pentru a concepe un copil atat in mod natural, cat si in cazul tratamentelor de reproducere asistata, daca acestea sunt impuse. Astfel, chiar si fertilitatea poate fi „ajutata” intr-o anumita masura prin consumul de alimente bogate in nutrienti esentiali pentru conceperea unui copil.

Imi doresc un copil – care sunt alimentele recomandate si cele care trebuie evitate?

Antioxidantii – Stresul oxidativ, cauzat de inabilitatea organismului de a elimina in timp util si eficient substantele nocive din organism (peroxizi si radicali liberi de oxigen), creste odata cu varsta atat in cazul barbatilor, cat si al femeilor. Cercetarile au demonstrat ca barbatii a caror sperma este mai redusa din punct de vedere calitativ, au o dieta din care lipsesc antioxidantii. Alternativ, o cantitate suficienta de antioxidanti imbunatateste motilitatea si calitatea  spermei. In cazul femeilor, cu cat inainteaza in varsta, cantitatea de antioxidanti continuta de lichidul din jurul ovulului scade. Fara o protectie antioxidanta, celulele din jurul ovulelor nu reusesc sa furnizeze hrana necesara pentru ca acestea sa se maturizeze, scazand astfel functionarea optima a acestora. Antioxidantii pot fi asimilati prin consumul zilnic de fructe, 1000 mg de vitamina C si doua cani de ceai verde pe zi sau ciocolata neagra.

Acizii grasi Omega 3 – Proprietatile benefice in stimularea circulatiei si a fluxului sanguinrecomanda acizii grasi Omega 3 ca un adevarat ajutor in mentinerea sanatatii sistemului reproducator.Astfel, acestia ajuta la imbunatatirea functiei ovariene si deci, la imbunatatirea calitatii ovulelor si a viitorului embrion. Mai mult, Omega 3 mareste si nivelul de oxid nitric (un vasodilatator puternic)  care mai departe imbunatateste calitatea si motilitatea spermatozoizilor si intretine sanatatea testiculelor.  O modalitate facila si la indemana de a va asigura o dieta mai bogata in Omega 3 este prin consumul de somon, nuci, soia, sardine si ulei de rapita.

Coenzima Q10 (Ubiquinona)– Este o substanta cu rol esential in asigurarea nivelului de energie necesar functionarii celulelor in parametri optimi.  Cercetarile au demonstrat ca importanta acesteia este cu atat mai mare pentru femeile de peste 30 de ani, deoarece incepand cu aceasta varsta ele se confrunta cu o scadere a calitatii ovulelor. Este un lucru bine stiut ca varsta are o influenta semnificativa asupra rezervei ovariane si a componentelor cromozomiale ce determina calitatea acesteia. Astfel,  un nivel mai ridicat al coenzimei Q10 in organism poate imbunatati functionarea ovulelor prin corectarea nivelului de energie necesar fertilizarii, care in cazul femeilor de peste 30 de ani este mai scazut. Mai mult, aceasta substanta poate  avea un efect benefic si asupra barbatilor, intrucat imbunatateste atat motilitatea cat si densitatea spermei. Carnea de vita, de pui, spanacul, broccoli si conopida sunt cele mai comune surse pentru coenzima Q10.

Cafeina – In ceea ce priveste elementele nocive din alimentatie, cafeina se numera printre acestea, daca este consumata in exces. Prezenta sub diferite forme, de la cafea, ceai si pana la ciocolata, cafeina se regaseste printre substantele cele mai consumate de catre femei, putand determina efecte negative asupra fertilitatii.

Alcoolul se afla si el pe lista substantelor interzise pentru persoanele care vor sa conceapa un copil, dar si pe perioada sarcinii. Cuplurile care impart o sticla de vin pe saptamana, isi pot reduce sansele de a concepe un copil cu pana la 25%. In plus, din cauza ca ovulele si spermatozoizii au nevoie de cel putin trei luni pentru dezvoltare, se recomanda evitarea consumului de alcool cu trei luni inainte de procedura FIV . Chiar si cantitati mici de alcool pot afecta ciclurile menstruale si ovulatia si pot determina ca femeile sa intre mai devreme la menopauza (menopauza precoce). Desi alcoolul scade fertilitatea, nu este o forma de contraceptie si „one-night stand” – urile pot duce la aparitia de sarcini nedorite si la aparitia bolilor cu transmitere sexuala (BTS), in special la infectii cu Chlamydia, Mycoplasma si Ureaplasma , ce scad fertilitatea prin afectare tubara.

La barbati, alcoolul scade nivelul de testosteron, implicit al libidoului, putand determina aparitia tulburarilor de dinamica sexuala (difunctie erectila). Alcoolul este toxic pentru spermatozoizi , putand afecta structura si motilitatea spermatozoizilor.

Daca mama consuma alcool in timpul sarcinii, pot aparea la copil manifestari din spectrul FASD (Fetal Alcohol Spectrum Disorders ), cu deformitati faciale caracteristice, deficit de atentie, deficit de memorie.

Proteinele – in cazul acestor nutrienti, echilibrul joaca un rol extrem de important. Femeile au nevoie in medie de 46g de proteine in fiecare zi, in timp ce barbatii au nevoie de aproximativ 52g. Acestea au rolul de a produce enzime, hormoni si anticorpi necesari imunitatii organismului. De asemenea, proteinele regleaza nivelul de insulina din corp si mentin o greutate normala pentru producerea nivelului de hormoni necesari in perioada de sarcina.

In cazul femeilor, depasirea limitei de 80 g de proteine zilnic poate cauza efecte negative asupra fertilitatii. Potrivit studiilor, o dieta cu exces de proteine (hiperproteica) a fost asociata cu un nivel scazut de fertilitate. Explicatia consta in faptul ca in tesutul celular reproductiv a fost gasita o concentratie ridicata de amoniac ce poate impiedica dezvoltarea embrionului si determina o functionare deficitara a genelor.

Conceperea unui copil este un proces extrem de complex, ce poate fi cu usurinta influentat de o multitudine de factori. In acest sens, va recomandam mentinerea unei diete prudente ce include alimente bogate in substante nutritive necesare pentru functia hormonala, sanatatea spermei, a ovulului si a sangelui.  Este vorba de o dieta care este proiectata pentru a ajuta organismul sa echilibreze problemele de fertilitate existente si in acelasi timp, care sa optimizeze potentialul reproductiv al ambilor parteneri.

Articol realizat de dr. Raluca Muntean, medic endocrinolog cu specializare in nutritie si boli de metabolism

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*