Nov 6 2015

Frecventa raporturilor sexuale si probabilitatea de conceptie

Capacitatea cuplurilor de a obtine o sarcina este influentata de o multime de factori cum ar fi varsta, starea de sanatate sau modul de viata, factori ce nu pot fi controlati in totalitate de cei doi parteneri. Elementul decisiv insa, care poate fi controlat pe deplin, tine de timpul si frecventa raporturilor sexuale in timpul “ferestrei” fertile.

fertilitate-femei-ovulatie

Ce este fereastra fertila?

Fereastra fertila este intervalul de timp al ciclului menstrual in care femeile ating pragul maxim de fertilitate. Studiile au aratat ca aceasta perioada are o durata de 6 zile, incepand cu 5 zile anterior ovulatiei si terminandu-se in ziua ovulatiei, cea mai mare probabilitate de conceptie avand loc in ultimele 2 zile care preced ovulatia.

In cazul unui ciclu regulat de 28 zile, ovulatia are  loc aproximativ in ziua a 14-a. Daca femeia are un ciclu regulat de 28-30 zile, contact sexual neprotejat este recomandat intre zilele 10 si 17. Atunci cand vine vorba despre ciclurile menstruale neregulate este destul de dificila prezicerea ovulatiei. O modalitate de a calcula perioada fertila este sa tii o evidenta a ciclurilor menstruale timp de cateva luni. Presupunand ca ciclul tau menstrual este intr-o luna 28 de zile, in luna urmatoare 21 de zile si apoi 32 de zile, va trebui sa scazi 17 din cel mai scurt ciclu si 11 din cel mai lung. Zilele intre cele doua cifre fiind cel mai probabil zilele  fertile.

Atunci cand ciclurile menstruale sunt foarte neregulate, avand mai mult de 35 de zile intre ele, este indicat sa consulti un specialist in fertilitate care va verifica si alte cauze  ale ciclurilor neregulate, precum sindromul ovarelor polichistice, disfunctia ovariana, disfunctia tiroidiana, scadere sau crestere excesiva in greutate sau nivel ridicat de prolactina.

Cum stii ca esti in perioada de ovulatie?

Exista cateva simptome care te anunta ca ai ajuns la ovulatie. Cel mai intalnit semnal al acestei perioade este reprezentat de mucusul vaginal. Acesta devine subtire, filant si alunecos, asemenea consistentei unui albus de ou.

Un alt mod prin care femeile isi pot da seama cand a avut loc ovulatia este cresterea temperaturii bazale, temperatura vaginala luata dimineata, la trezire. Aceasta crestere a temperaturii cu 0,5-1,6 grade este strans legata de cresterea productiei de progesteron si este specifica urmatoarelor doua zile dupa ovulatie. De asemenea, durerile de sani, dorinta sexuala crescuta, dar si o usoara stare de disconfort intr-o parte a abdomenului sunt alte cateva schimbari care insotesc ovulatia.

Pentru a determina perioada fertila a femeii exista mai multe metode, cea mai cunoscuta fiind cea a calendarului. Pentru a utiliza aceasta metoda, e necesara notarea datelor ultimelor menstruatii. Cu 14 zile inainte de urmatorul ciclu, femeia este in perioada ovulatiei. Pentru un ciclu de 35 de zile, in aproximativ a 21-a zi femeia se afla la ovulatie si, respectiv, pentru un ciclu de 23 de zile – a 9-a zi.

In ultimii ani, au aparut multe aplicatii pentru dispozitivele mobile, care ajuta la calcularea perioadei fertile. Daca introduci regulat data fiecarei mentruatii, aplicatia identifica si avertizeaza asupra perioadei fertile a fiecarui ciclu.

Totusi, nu este obligatoriu ca la fiecare ciclu menstrual sa aiba loc ovulatia, existand si posibilitatea ca femeia sa nu elimine un ovul in fiecare luna, chiar daca menstruatia are un tipar regulat.

Cat de des este indicat sa ai raporturi sexuale in aceasta perioada?

Mult timp s-a vehiculat ideea ca ejacularile frecvente ar scadea fertilitatea. Cercetarile recente au demonstrat insa ca la barbatul cu o calitate normala a spermatozoizilor, concentratia de spermatozoizi si eficienta lor raman normale, chiar si in conditiile ejacularii zilnice.

De asemenea, s-a demonstrat ca abstinenta mai mare de 5 zile este asociata cu o scadere a numarului de spermatozoizi, in timp ce intervalele de abstinenta mai mici de 2 zile sunt asociate cu concentratii normale si au cea mai mare sansa de producere a unei sarcini.

Prin urmare, cuplurile ar trebui sa stie ca eficienta reproductiva creste odata cu numarul raporturilor sexuale si atinge cote maxime daca acestea au loc la fiecare 1-2 zile, in special in perioada fertila.

Satisfactia si frecventa raporturilor sexuale nu trebuie sa urmeze insa un program strict sau sa fie impuse de perioada de ovulatie, deoarece acest lucru duce la o stare de stres, neincredere si implicit la imposibilitatea obtinerii unei sarcini.

Comentarii

Comentarii